surrealist fashion

Dorinta de libertate absoluta e una din constantele vietii intelectuale.Suprarealismul s-a dezvoltat ca o miscare internationala a intelectualilor in Paris, intre primul si al doilea razboi mondial. Acesta era un produs al claselor mijlocii, preocupate cu intrebarea "Cum pot fi liber?"
In ziua de azi multe opere de arta reprezinta metafore ale libertatii, insa suprarealismul aspira sa devina instrumentul acesteia, menit sa elibereze oamenii si de a-i salva intr-u fel in care revolutia a esuat sa o faca. Suprarealsimul avea ceva in comun cu religia: avea un ritaual, o dogma si un preot. Numele acestuia era Andre Breton.
Acesta considera ca atat arta cat si viata pot fi reinventate explorand arii diferite ale minti: inconstientul. Cum? perceptia noastra asuprea lumii ar putea fi reinnoita prin scoaterea la suprafata a unei retele vaste de relatii ascunse, sanse, memorii, dorinte, coincidente, o noua realitate, o suprarealitate (lume imprumutata de la Apollinaire). Visul reprezenta intrumentul pentru aceasta. In vis ID-ul vorbeste, mintea care deseneaza era adevarul nelegiferat la fel ca si nervroza, forma permanenta involuntara a visului, cum a fost ea definita de Freud.

Un reperezentant al suprarealismului despre care se aminteste destul de putin astazi este Giorgio de Chirico, un pictor italian de origine greaca. el a fost printre primii care a transpus oprele sale in moda. Imaginea lui preferata a devenit manechinul, o combinatie intre un om si o sculptura, iar primul sau design il reprezinta costumele create pentru Baletul rusesc ca o forma decorativa a Suprarealismului.

Interesul renascut al artistilor suprarealisti rezida in opera lui Isodore  Ducasse, cunoscut ca conte de Lautremont, autorul unei proze lungi, indescifrabile care continea fraza "frumos precum sansa intalnita pe o masa de operatie intre o masina de cusut si o umbrela" - un sum-up al ideii de frumusete a suprarealistilor. 

Man Ray, artist de origine americana, contribuitor al miscarilor DaDa si Suprarealism este cel care ii dedica lui Isodore Ducasse una din operele sale. "Enigma lui Isodore Ducasse" reprezinta o sculptura mistica la care suntem invitati sa venim cu interpertari si presupuneri proprii bazate pe cunostintele acumulate, avand ca baza doar titulul lucrarii.

 Un interes aparte il demonstreaza pentru genul feminin, vazut ca un instrument muzical iar acest proces sinestezic intre muzica si frumusetea fizica este realizat perfect in portretul lui "Kiki de Montparnasse" , care i-a inspirat pe designeri contemporani precum Agatha Ruiz de la Prada sau pe olandezii Viktor and Rolf.

Geniul Suprarealismului, cum a fost el considerat, Salvador Dali a contribuit probabil in cea mai mare masura la transpunerea artei in moda, doua exemple elocvente fiind lucrarea "Persistenta memoriei" (sursa de inspiratie pentru cei de la Prada si nu numai) precum si vestita brosa si canapea care iau forma buzelor actritei Mae West  si care a inspirat una din colectiile Victoria's Secret.

In anul 1923, arhitectul Le Corbusier a pus in una din cartile sale de arhitectura o poza cu o pipa care sa serveasca drept exemplu al designului simplu, rational. Cinci ani mai tarziu, artistul Rene Magritte il contrazice cu lucrarea sa "Aceasta nu este o pipa", care a devenit ulterior cea mai faimoasa fraza a artei moderne, un manifest al limbajului, un mod prin care semnificatia este transformata intr-un simbol. Pentru ca intr-adevar aceasta nu este o pipa; este un pictura, o opera de arta.

 Tot Rene Magritte este autorul tabloului "Fiul omului", o alta sursa de inspiratie pentru colectia suprearealista a Victoria's Secret din 2007.

Mariajul dintre suprarealism si moda a luat nastere la inceputul sec.20, cand miscarea s-a desprins de la forma scrisa si s-a reorientat catre obiecte, iar fascinatia suprarealismului in industria modei este instant sesizabila prin folosirea obiectelor de zi cu zi si a peisajelor iesite din comun. Acestea au foarte usor transpuse in imprimarea textilelor, bijuteriilor, palariilor etc oferindu-le designerilor libertatea de a crea "opere de arta". Aceasta fascinatie a functionat si in sens invers intrucat ceea ce acoperea trupul a fost intotdeauna important pentru filozofia suprarealista, la modul in care permite imaginatiei sa se intrebe ce se afla pe dinauntru, fiind usor tradusa in creatii vestimentare.

faces of Zaha: LSD on LCD

Desi nu o mare admiratoare a doamnei Zaha Hadid sau a lui Michael Craig - Martin, autorul acestui portret prezentat la National Portrait Gallery sub forma unui monitor LCD montat pe peretele galeriei cu nr.39 - decizia de a scrie primul eseu de arta despre aceasta lucrare a fost cat se poate de fireasca.
Plecand de la perceptia mea asupra existentei umane si anume ca viata e un sir frumos de coincidente, nu cu mult timp inainte de a primi tema eseului avusesem ocazia sa stau de vorba absolut intamplator cu asistenta personala a arhitectei cunoscuta pentru excentricitatea domniei sale.
Avand semnul "destinului", o tehnica inovativa in reprezentarea unui portret precum si o personalitate controversata despre care furasem cu putin timp in urma niste barfe chiar din interior, eseul meu era ca si terminat.
Craig - Martin reuseste sa atraga atentia publicului vitalizand camera 39 a Galeriei Nationale de Portrete folosind culori puternice, electrice chiar psihedelice care contrasteaza cu celelalte lucrari aflate in aceeasi incapere.
Totul este gandit si creat astfel incat energia publicului sa fie canalizata in intregime catre acest portret.
Catalogata a fi o opera de arta contemporana, la prima vedere lucrarea pare a fi o alta incercare de a ascunde lipsa de talent a unui artist. La o analiza mai atenta insa, o paralela intre modul in care Zaha Hadid isi exploreaza propriile lucrari si modul in care este ea infatisata de catre M. Craig-Martin poate fi sugerata usor prin detalii de finete, atent gandite.
Se stie despre faimoasa castigatoare a premiului Pritzker ca a cucerit o lume destinata exclusiv barbatilor: arhitectura. Lucreaza oriunde si oricum, dar nu la calculator. Ii plac hainele vintage, stilul masculin, rochiile negre, gentile supra dimenisonate, hainele asimetrice si isi poarta parul blond cu suvite roz, devenind un icon pentrul stilul ei mereu surprinzator, lasand de fiecare data la prima vedere o impresie foarte puternica.

Craig - Martin reuseste sa redea cu acuratete prin lucrarea sa aceste trasaturi fizice si personale ale Zahei Hadid. Culorile puternice, saturate dau forta de expresivitate portretului facandu-l sa para viu, imbarcand diferite stari de spirit: cand serios, incruntat, rece si impenetrabil, cand curios, zambitor sau chiar prietenos. La fel ca si paleta coloristica a tabloului, aceste stari par a lua interpretari nesfarsite. In ciuda faptului ca portretul este neconventional si nu apartine in mod necesar canoanelor frumusetii are un design fluid, senzual in culori surprinzatoare. Tabloul ale carui culori se schimba gradat, aproape imperceptibil in timp, reflecta nu numai fetele Zahei ci si geniul ei, de o stralucire hipnotica. Culorile care se schimba la nesfarsit pot fi asociate cu numeroasele schite pe care arhitecta le face pentru proiectele sale, care la fel ca si Craig - Martin demonstreaza ca posibilitatile de remodelare a unui spatiu sau a unei opere de arta sunt infinite.
Personal, lucrarea lui Michael Craig - Martin imi aduce aminte de arta psihedelica care a luat nastere prin anii '60 cand culorile puternice, contrastante, halucinogenice precum si idea de miscare a culorilor reprezentau trasaturi ale metafizicii si creau o senzatie hipnotica. Toate acestea erau asociate in trecut cu consumul de LSD, drog folosit ca un mecanism de obtinere a inspiratiei. Don't get ideas!

cum am sarit eu anul

Cand am inaugurat blog-ul acum un an imi promisesem sa postez zilnic cate ceva in el. N-a mers. Revin acum cu un nou format. O sa fie un blog de arta contemporana. dar inainte de asta voi rataci un pic prin istorie.
Dupa intamplari prin care numai Praslea cel Voinic ar fi fost demn sa treaca, am ajuns in luna iulie in Londra. Cat de strangegoodsadweird ma simteam in primele zile aici e inutil sa incerc macar sa-mi reamintesc. Stiu ca inca din prima zi nu ma gandeam decat la ce optiuni aveam sa repun totul pe roate.
Abandonasem un vis care nu-mi apartinuse niciodata in intregime pentru a cladi unul nou, de a-l inventa, cu singura si desavrasita conditie de a nu contine nimic impersonal in el. Asa se face ca intr-o zi neobisnuit de calduroasa pentru ploioasa Londra, am zarit in statia de metrou de la Oxford Circus un poster intitulat "Walking in My Mind" ce infatisa o expozitie la Hayward Gallery. Nu stiu daca titlul sau slabiciunea mea pentru polka dots m-au determinat sa schimb destinatia initiala pentru cea de la Southbank Centre.
Era pentru prima oara cand descopeream arta conceptuala, notiune nu foarte populara si in Romania, probabil din pricina costurilor ridicate pe care le impune de cele mai multe ori acest mod artistic de exprimare. Expozitia explora functiile interne ale imaginatiei artistului, prin intermediul unor instalatii de scara larga realizate de 10 artisti internationali. Senzatia aia, de furnica aflata intr-o lume interioara a emotiilor, gandurilor, amintirilor si viselor altor persoane parea a se ciocni cu realitatea exterioara si simteam cum granitele dintre spatiul interior si cel exterior incep sa se estompeze.
Cred ca a fost prima oara cand am inteles cu adevarat clasificarea mintii facuta de Sigismund Freud in cele 3 parti: ego, id si super ego. Acest trio de "camere" interconectate prezentate intr-un grafic simplu la orele de pshilogie dintr-a 9-a au avut un impact mult mai putenic vizualizandu-le sub forma unor sculpturi.
Am parasit aceste pesteri ale mintii ferm convinsa ca arta e singura ce avea sa "set me free" de trecutul stangaci si lipsit de emotia de a face ceva din placere. Astfel am decis ca aveam sa studiez Contemporary art in Londra si dupa 2 saptamani de aplicatii la universitatile de profil si un eseu convingator am primit raspunsul mult asteptat: "Dear Mrs Alina Bucur we are glad to inform you that you were offered a place to University of East London to study a 4-year BA in Contemporary Art and Visual Media with Journalism starting September 2009".

curaj, caine fricos

M-am dat jos din avion afisand un zambet prostesc catre stewardesa care mi-a multumit pentru ca am ales Blue Air. I-am multumit si eu si m-am uitat inca o data la "balena zburatoare" si am pornit inspre iesire pe un culoar interminabil lasandu-i in spatele meu atat pe pilotul avionului si pe stewardese cat si pe ceilalti pasageri.. Trebuia sa ajung prima dintr-o pornire inexplicabila. unul din pilotii avionului m-a intrebat atunci care e numele trifoiului verde pe care il strangeam cu putere in brate..am baiguit ceva incurcata si am coborat repede din metroul care ducea la arrivals..nu stiu de ce, tot prima...

Exact cand "dulapul" pe care il aveam cu mine devenea din ce in ce mai dificil de transportat cineva m-a batut pe umar, intrebandu-ma daca am nevoie de ajutor.. pregatita sa ma intorc tantosa si sa raspund "nu!" constat cu uimire ca era o veche cunostinta din Braila caruia ii spuneam Balamuc. Am ramas surpinsa inca o data de veridicitatea zicalei "Ce mica e lumea" si am schimbat cateva replici sumare, am facut schimb de bagaje si astfel eu m-am ales cu un troller redus ca dimensiune iar el cu sifonierul meu. Am schimbat id-urile de mess in speranta ca o sa ne revedem prin Londra..ceea ce s-a si intamplat; strangely enough pe data de 6 a fiecarei luni :)
Am intalnit-o pe Debra si am urcat la volanul masinii (care, mai traziu avea sa fie motivul pentru care m-am mutat in Londra).
De aici incepe povestea si se termina curajul.

dar ramai cu mine

Adio creato...adio!

The rain may be falling hard outside,
But your smile makes it all alright.
I'm so glad that you're my friend.
I know our friendship will never end.